Despre Mitropolitul Andrei Șaguna

ANDREI ȘAGUNA

schiță biografică

MOTTO: „Menirea noastra este cu desavarsire culturala, precum: consultarea si luarea masurilor trebuincioase pentru ridicarea culturii poporului roman prin scolile elementare(poporale) superioare, gimnaziale, reale, teologice si pedagogice; ingrijirea pentru aflarea mijloacelor spre inaintarea culturii si a educatiei tinerimii.”

Andrei Saguna
Andrei Saguna poate fi considerat ca un mare reformator al bisericii ortodoxe-romane din Transilvania.
Dar, dupa cum scrie unul dintre contemporanii lui ” aceasta reformatiune a fost savarsita cu atata intelepciune, incat ea s-a putut petrece pe nesimtite si fara de a face sa se iveasca cea mai mica dezbinare intre crestini”.
Prin reformele intelepte si prin activitatea sa organizatorica Saguna a trezit in sufletul poporului sentimentul dreptatii, al datoriei precum si constiinta libertatii si a independentei nationale-bisericesti. Acesta a fost cel de-al treilea fiu al unei familii de negustori macedo-romani din orasul Miscolt, tata Naum, iar mama Anastasia. Dar, cum au ajuns acestia la Miscolt ? Multi romani din Macedonia si-au parasit in veacurile 17 si 18, vetrele parintesti din cauza prigonirilor carmuirii potrivnice care le umplea sufletele de amaraciune si nu le ingaduia sa se roage lui Dumnezeu in limba lor stramoseasca. Fiind oameni harnici si isteti, acesti romani s-au asezat cu familiile lor, prin orasele mai mari ale Ungariei si ale Austriei, incepand a face negot intens si apoi o bunastare materiala. Asa, au ajuns si in orasul Miscolt pe la anul 1606 cateva familii de romani macedoneni. Pe la anul 1728, se aflau in acest oras aproximativ 300 de negustori romani cu familiile lor, printre care si bunicii lui Andrei Saguna si anume, bunicul dinspre tata Evreta Saguna si bunicul dinspre mama Anastasiu Mihail Muciu. Ei, impreuna cu alti romani, au ctitorit biserica ortodoxa Sfanta Treime din Miscolt. Prin urmare din astfel de bunici jertfitori pentru casa Domnului, se trage viitorul mitropolit al Ardealului Andrei Saguna.
A vazut lumina zilei la 20 decembrie 1808 la Miscolt si i s-a dat in botez numele Anastasiu, dupa al mamei si al bunicului sau. Dupa un timp, familia a trecut prin mari greutati materiale si pentru ca saracia s necazurile nu sunt totdeauna sfatuitori buni, facandu-i-se promisiunea, ca daca va trece la biserica romano-catolica, i se va usura soarta si va primi ajutoare pentru cresterea copiilor sai: un baiat Evreta (nascut in 1803); Ecaterina (1806) si Anastasiu (1808). Asa ca Naum Saguna a trecut la biserica romano-catolica impreuna cu copiii sai. Auzind Anastasia de acest pas al sotului sau Naum, a ramas adanc mahnita si de aceea l-a parasit si luandu-si copilasii cu sine a plecat la tatal sau. Desi copiii erau considerati acum ca romano-catolici, Anastasia, ca o mama vrednica si inteleapta, i-a stiut creste totusi in cea mai frumoasa dragoste fata de biserica ortodoxa, dandu-le sfaturi bune, trimitandu-i in zile de sarbatori cu „prescuri” si cu alte daruri la altarul bisericilor zidite cu cheltuiala parintilor sai si a altor crestini evlaviosi. Asa ca, copiii, dupa ce au terminat scolile catolice n-au vrut sa ramana credinciosi bisericii romano-catolice si s-au intors rand pe rand, toti trei in sanul bisericii ortodoxe, pentru care mama lor Anastasia a stiut sadi in sufletele lor din cea mai frageda pruncie toata dragostea si alipirea.
Copilul cel mai mic, Anastasiu, a carui soarta ne intereseaza, si-a inceput studiile gimnaziale la Miscolt si Pesta (la Miscolt se pastreaza o banca veche, in care a sezut Saguna ca elev al acestei scoli) terminandu-le in 1826. Urmeaza apoi studiile superioare de Filozofie si Drept la Universitatea din Pesta finalizandu-le in 1829. La 9 zile, dupa ce a implinit varsta de 18 ani, si-a aratat dorinta de a se intoarce si el in sanul bisericii stramosesti, cum facusera fratii sai. Dupa terminarea studiilor universitare (1829) Anastasiu Saguna, urmarindu-si indemnul inimii, dar desigur ascultand si sfatul mamei, pleaca la Varset la Seminarul ortodox pentru a deveni cu timpul slujitorul acelei biserici si credinte a lui Christos. Il gasim apoi profesor de teologie la Carlovit unde pe langa catedra profesorala i s-a dat si functia de secretar al consistoriului. Pentru a nu-l coplesi valurile lumesti ca sa-si poata pune toate puterile in serviciul lui Dumnezeu si al poporului, la 1 noiembrie 1833, a intrat in cinul calugaresc, luandu-si in calugarie numele Andrei adica „intai chematul”, la manastirea sarbeasca Hopovo. A indeplinit apoi, mai multe functii bisericesti, cele mai importante fiind: episcop de Transilvania 1847 si apoi mitropolit (din 1864) al reinfiintatei Mitropolii a Transilvaniei, cu resedinta la Sibiu. Referitor la alegerea in functia de episcop se spune ca, inainte de alegere s-ar fi infatisat inaintea lui Saguna cativa protopopi, rugandu-l sa nu candideze, caci dansii nu voiesc sa-l aleaga deoarece au auzit ca ar fi sarb.
Saguna a raspuns: „Eu sunt roman ca si voi. Daca nu ma vreti voi pe mine, va vreau eu pe voi si sa stiti ca eu voi fi episcopul vostru.”
Marele invatat din Blaj, Timotei Cipariu, afland despre numirea lui Saguna ca episcop, a scris in foaia sa „Organul Luminarii” urmatoarele: „virtutile acestui mare barbat roman sunt mai cunoscute decat sa mai aiba trebuinta a se lauda, incat nici inamicii lui nu le-ar putea nega, si credem ca gratia Maiestatii sale n-a putut sa cada pe o persoana mai vrednica de asa mare chemare „.
Ca episcop, a militat pentru restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei, prin numeroase memorii inaintate Curtii din Viena, patriarhului ortodox sarb si Congresului national bisericesc sarb din Carlovit, prin sinoadele eparhiale formate din clerici si mireni, convocate la Sibiu in 1850, 1860, 1864. Dupa reinfiintarea Mitropoliei (1864), cu eparhii la Arad si Caransebes, a convocat un congres national bisericesc al romanilor ortodocsi din intreaga Mitropolie la Sibiu (septembrie-octombrie 1868) care a aprobat Statutul Organic al B.O.R. din Transilvania (sanctionat cu autoritatea de stat la 28 mai 1869) dupa care s-a condus Biserica Transilvaneana pana in 1925. Principiile fundamentale ale acestui statut erau autonomia fata de stat, participarea laicilor 2/3 alaturi de clerici 1/3 la conducerea treburilor bisericesti. Au stat la baza Statutului de organizare a intregii B.O.R. din 1925 si a celei din 1948.
Pe plan cultural a organizat invatamantul elementar si mediu ortodox roman din Transilvania, punandu-l sub indrumarea bisericii; preotii-parohi erau directori de scoli „populare” din parohia lor, protopopii „inspectori” ai scolilor din „tractul” lor, iar episcopul „inspector suprem” al scolilor din intreaga eparhie. La sfarsitul pastoririi sale, in Arhiepiscopia Sibiului existau aproape 800 scoli „poporale”, un liceu cu opt clase la Brasov (1850), un gimnaziu cu patru clase la Brad (infiintat 1868). La indemnul lui, s-au scris peste 25 de manuale scolare. La Sibiu cursurile de teologie au fost ridicate de la sase luni la un an (1864), iar la 1853 a infiintat un Institut teologic-pedagogic la Sibiu, cu doua sectii: teologica si pedagogica, cumparand cateva case pentru nevoile scolii si internatului, iar pentru studenti, teologi si preoti a tiparit o serie de manuale didactice lucrate de el insusi sau de profesorii Institutului. A trimis numerosi tineri la studii de specializare la Universitatile din Austria si Germania, cu burse oferite din fondurile si fundatiile create de el.
A avut un rol important in intemeierea si organizarea „Asociatiunii transilvanene pentru literatura romana si cultura poporului roman” (A.S.T.R.A.) fiind primul ei presedinte (1861-1866), a initiat ziarul „Telegraful Roman” (1853), care apare si azi.
Ca om politic, a indeplinit un rol de seama in anii revolutiei 1848-1849; presedinte al Marii Adunari Nationale de pe Campia Libertatii de la Blaj din 3/15 mai 1848, delegat de Adunare sa prezinte revendicarile romanesti imparatului la Innsbruck, Olmutz si Viena, apoi Guvernului din Pesta; in anii urmatori, fie singur, fie cu alti delegati ai romanilor, a prezentat in mai multe randuri memorii catre imparat, cu doleantele natiunii romane. Dupa 1860 a fost membru in Senatul imperial din Viena, iar intre 1863-1865 deputat in Dieta Transilvaneana, copresedinte al Conferintei nationale-politice a romanilor de la Sibiu (1861) si al Congresului national al romanilor de la Alba-Iulia (1863).
Dupa crearea statului dualist austro-ungar (1867) a fost mentorul directiei „activismului” in viata politica a romanilor transilvaneni, membru de onoare al Academiei Romane (1871), presedinte de onoare al Societatii „Transilvania”din Bucuresti. A scris multe lucrari cum ar fi: „Istoria Bisericii Ortodoxe Universale de la intemeierea ei pana in zilele noastre !”, „Luptele nationale politice ale romanilor (1846-1873)”, carti religioase, memorii.
Anii din urma ai vietii lui Saguna au fost tulburati de atacurile pe care dusmanii sai politici incepusera a le indrepta impotriva sa pe de o parte, iar pe de alta parte o invechita boala de inima, il mistuiau intinzand aripa intunecata a mortii asupra sa.
In iarna anului 1872-1873 boala s-a agravat, iar la 16/28 iunie 1873, inima sa a incetat sa mai bata. Dar numele lui n-a fost inmormantat deodata cu ramasitele-i trupesti ci a trecut prin moarte la nemurire.
Astfel putem zice si noi, cum a zis el despre un bun prieten – Saguna nu a murit ca sa inceteze a trai, ci a murit ca sa traiasca mai glorios, sa traiasca in veci.
In testamentul sau dispune sa fie ingropat langa biserica din Rasinari „in cosciug de metal dau de lemn de brad, imbracat in matase neagra”, la inmormantare sa serveasca un singur preot si inmormantarea sa i se faca „inainte de amiaza fara pompa, fara muzica si fara predica”.
Acest admirabil testament ne infatiseaza pe mitropolitul Saguna ca un model de abnegatie si jertfire de sine, ca omul ordinii si al autoritatii, ca pe sfatuitorul intelept, incercand sa indrepte si de dincolo de mormant destinele neamului.
Valoarea oamenilor mari sta nu numai in faptele pe care le savarsesc singuri, in ideile si conceptiile lor ci si in felul cum isi stiu alege sfetnicii si colaboratorii.
Conducatorii de inalta valoare morala si de eruditie aleasa, cauta de obicei sa stranga imprejurul lor elemente inrudite sufleteste cu ei, deci oameni cu pronuntate inclinatii catre stiinta si virtute.
Astfel de colaboratori a avut si Andrei Saguna: Ioan Hania, Zaharie Boiu, Nicolae Cristea, dr. Ioan Crisan, Visarion Roman, Emanuel Gojdu care era intrucatva inrudit cu Saguna. Nascut la 1802 in Oradea, a studiat dreptul la academia din acest oras si la cea din Pojon, apoi a practicat avocatura la Budapesta. Cand s-a casatorit la 1832 cu tanara vaduva Anastasia, fiica negustorului macedo-roman din Pesta Constantin Pometa, nas le-a fost Atanasie Grobovsky, unchiul Anastasiei Saguna.Astfel intre Saguna  si Gojdu s-au injghebat legaturi prietenesti inca din tinerete. Aceasta prietenie au stiut-o folosi amandoi nu numai spre binele lor, ci mai ales spre binele neamului si al bisericii.
„Saguna  a tras in viata sa un plan atat de larg si maret, incat succesorii sai au sa lucreze cel putin o suta de ani, ca sa-l vada realizat intreg.” (Gheorghe Baritiu)