Proiect bilateral „Healthy in Europe!” – „Gesund in Europa!” – „Sănătos în Europa” Partener: Grundschule Treuchtlingen – Germania
Obiectivele generale ale proiectului, care s-a desfăşurat atât on-line (Wikispaces platform) cât şi prin corespondenţă ordinară şi vizite private ale profesorilor din Germania în România – Deva, au urmărit două aspecte:
- a) „Healthy in Europe!” („Sănătos în Europa” – aptitudini fizice):
Elevii şi profesorii parteneri, care s-au cunoscut în două proiecte anterioare Comenius şi au rămas în relaţii bilaterale, cu vizite anuale private ale profesorilor germani în România, au învăţat unii de la alţii să practice jocuri de mişcare în timpul lecțiilor pentru a avea o capacitate crescută de asimilare a cunoştinţelor şi o mai buna concentrare pe parcursul orei de curs. De asemenea, au învăţat jocuri care se practică în pauzele dintre orele de curs (în clasă sau în curtea şcolii). Un alt obiectiv important a fost o alimentație sănătoasă (mic dejun sănătos și gustări pentru pauzele de la scoala). Acesta a conținut informații teoretice despre nutritie si pregatirea practica a meselor sănătoase (inclusiv schimbul de rețete între parteneri).
- b) „Healthy in Europe! („Sănătos în Europa” – aptitudini mentale):
Elevii şi profesorii au făcut schimb de informații cu privire la locuinţe (case şi apartamente) și la regiunea în care se află locuinţele partenerilor pentru înţelegerea importanţei desfăşurării unei vieţi sănătoase într-un mediu sănătos. Printr-o muncă realizată împreună, în care toți participanții au simţit comuniune și unitate cu persoanele din altă țară, s-a derulat schimbul de idei, poze, documente într-o sală de clasă virtuală (cu ajutorul Wikispaces). pliant APERITIVE FIT EU